Interviu Ionuț Zinca

Alergător deosebit pe munte, pe plat, dar excelent și în orientare, cu o experiență vastă în cele 3 ramuri (alergare montană, orientare și skyrunning), antrenor, dar în primul rând un om fain.

 

𝐒𝐘𝐑: Îți mulțumim pentru onoarea de a ne oferi acest interviu. Deși ești foarte cunoscut în lumea alergării în România, cum te-ai descrie în câteva cuvinte dacă ar fi să te întrebe cineva cine ești și ce reprezinți? Cine este omul Ionut Zincă?

𝐈.𝐙.: Eu vă mulțumesc pentru această oportunitate. Sunt o persoană simplă, nu caut popularitatea prin rezultatele obținute în cariera mea, prefer să stau la “umbră”.

 

𝐒𝐘𝐑: Excelezi atât pe alergare montană, skyrunning și orientare, dar care este ordinea? Cum ai început și care din cele trei îți este cea mai dragă activitate?

𝐈.𝐙.: Am inceput cu orientarea în 1994, skyrunning in 2003 și alergarea montană prin 2009. Cu orientarea am inceput din greșeală sau că așa mi-a fost scris. Tatăl meu este principalul “vinovat” și îi sunt profund recunoscător pentru ce a urmat și viața minunată pe care am avut-o în tot acest timp. Indiferent de doleanțele sponsorilor nu am renunțat la orientare, este prima “dragoste” și nu se uită

 

𝐒𝐘𝐑: Ultimul tău rezultat în orientare a fost de excepție la Campionatul Național de Orientare de la început de septembrie la Cavnic (locul 1 individual și locul 3 cu echipa). Te rugăm, povestește-ne în câteva cuvinte despre ce inseamna acest sport și cum “se joacă”?

𝐈.𝐙.: Da, nu împărtășesc aceeași opinie când mă refer la un rezultat de excepție, a fost un campionat bun. Nu doresc să fiu catalogat drept arogant însă rezultatele de excepție sunt doar Mondiale sau Europene. Un campionat national este doar o mică validare a muncii într-un sezon. Acest sport este extrem de interesant și captivant, toți asociază orientarea cu orientarea turistică însă în acest sport vorbim de perfecțiune (și în atâția ani de când se practică nu a atins o nimeni). Să înțelegeți puțin despre ce vorbesc e bine să urmăriți acest video:

După revoluție a pierdut din simpatizanți și practicanti, fiind un sport minoritar fără sponsori puternici si a decăzut. Însă el își păstrează aceleași valori și în ziua de azi, merită încercat măcar o dată.

 

𝐒𝐘𝐑: Cum ai descoperit alergarea montană și ce te-a motivat să faci trecerea de la orientare sportivă? Sau nu ai renunțat la orientare?

𝐈.𝐙.: Primele probe de alergare montană/skyrunning le-am făcut în Țara Bascilor (Spania), acolo ajunsesem ca emigrant forțat de sistemul nostru și antrenoarea clubului la care activam în România. În cadrul clubului de orientare vorbeau de o probă de skyrunning, 32 km 1800+. In 2003 lucrurile erau la începutul acestei discipline și nu se știa foarte multe si din inconștiență (cu 20 de ani faci multe greșeli) am zis că merg și eu. A fost o zi grea din viața mea și urmată de o săptămână și mai grea. Evident la următoarea reuniune cu colegii din clubul de orientare am zis că eu nu o să alerg în viața mea așa ceva, următorul an m-am înscris singur .

 

𝐒𝐘𝐑: Ce te-a atras spre disciplina skyrunning și cum ai descrie diferența dintre alergare montană și skyrunning?

𝐈.𝐙.: Skyrunning-ul e mult mai spectaculos, in skyrunning poți ajunge la extrem fata de alergarea montană care caută viteză în execuție. Probele de alergare montană sunt practicate cu precădere până în 2000 altitudine și foarte rar trec peste. În skyrunning ajung des la 2000+ și trec peste 4000 altitudine în anumite probe. Sunt doua discipline diferite din punctul meu de vedere, am practicat ambele la nivel înalt și ambele au farmecul lor.

 

𝐒𝐘𝐑: Care este cea mai grea cursă montană pe care ai alergat-o și cum te-ai pregătit pentru ea?

𝐈.𝐙.: Din păcate cea mai grea cursă din viața mea nu este una de care să fiu tare mândru, a fost la ultimul Mondial de alergare montană din Thailanda, unde am mers forțat de situație și compromisul față de colegii mei. Forțat de situație pentru că terminasem pe 4 la naționale și se calificau primii 4. Știam unde merg și cât de greu o sa fie, însă a fost multiplicat cu 10 ce mă așteptam eu. Despre pregătire nu pot vorbi mult, accidentarea care o aveam mă împiedica să mă antrenez normal, drept urmare după acest mondial am decis să fac o pauză până mi-am revenit (doar 9 luni până la prima alergare ușoară).

 

𝐒𝐘𝐑: Care este distanța de alergare, diferența de nivel si terenul preferat pentru cursele pe care te simți cel mai bine? Ne poți da unul două exemple din Romania dar și din afara țării pe care le-ai realerga cu drag? De ce?

𝐈.𝐙.: Între 2h30′ 3h30′ timp câștigător, aici era zona mea de confort și unde excelam. Curse gen EcoRun (fostul EcoMaraton), Custura (Retezat SkyRun) Giir di Mont (Italia). De ce? E vorba de construcția mea și în toți acești ani in care am fost profesionist alergam 3 discipline diferite, însă antrenamentul meu de baza era între 2h-2h30′. Traseu favorit, Piatra Arsă – Cab Caraiman – Cruce -Costila – Omu – Căldare Valea Cerbului- Vertical care traseul de vară Omu- Cascada Ialomicioarei – Telecabină Peștera – Babele – Piatra Arsă.

 

𝐒𝐘𝐑: Cum îți adaptezi strategia de alimentație și hidratare în timpul curselor tehnice dar cele de orientare?

𝐈.𝐙.: În funcție de distanță, timp câștigător și temperatură. Sunt diferite cursele de alergare montană față de orientare, atunci când vorbim de hidratare. In alergarea montană știi unde (număr de km) ai posturile de hidratare, în orientare nu știi exact decât când primești harta (asta se întâmplă doar când iei startul). Singura informație pe care o primești în prealabil e la cat % din timpul estimat pentru câștigător ai poziționate aceste puncte de hidratare.

Alimentația și hidratarea diferă între curse. Influențează mult căldura și altitudinea în cazul hidratării, iar alimentația tine mult de altitudine, tip teren ca viteză de deplasare și timp estimat pentru acea cursă. Incerc să-mi alimentez/hidratez corpul între 20-30′ și în cel mai rău caz 45′. De multe ori distanțele între CP sunt peste 45′ și trebuie să acord o atentie sporită.

 

𝐒𝐘𝐑: Ai avut parte în cariera ta de momente de epuizare fizică sau mentală în timpul competițiilor? Cum le-ai gestionat?

𝐈.𝐙.: Am avut multe, atunci când ești bine antrenat se gestionează mai ușor, față de un moment greu pe un volum mic de antrenament. Atunci când ești bine antrenat doar reduci puțin intensitatea și lucrurile încep să se stabilizeze, cu un gel sau două reușești să termini cursa onorabil. Fara volum bun de antrenament, aceste momente devin foarte greu de gestionat, până și automatismul în care intri ajunge sa fie unul greu de gestionat. Epuizarea, crampele, deshidratarea și nivelul glicemiei scăzut amplifică calvarul. Am trecut prin toate în acești 30 de ani de activitate. In orientare sunt mult mai greu de gestionat ținând cont că tu trebuie să fi lucid și să ei decizii de navigație.

 

𝐒𝐘𝐑: Ai avut parte de accidentări în cariera ta? Cum te-ai recuperat după ele?

𝐈.𝐙.: Accidentările serioase au apărut târziu în cariera mea, însă nu au fost ușoare. Atunci când concurezi la un anumit ritm și miza este importantă, forțezi corpul către noi limite. Aceste limite sunt de multe ori foarte subțiri și duc la accidentări. Accidentările fac parte din viața sportivilor și trebuie să muncești în așa fel încât să le eviți sau să apară cât mai târziu. Inevitabil sportul de performanță este sinonim și cu sechele, nimeni nu termină “întreg”. In ceea ce priveste recuperarea, mereu am mers pe lent și fără intervenție chirurgicală si pana in acest moment am reușit.

 

𝐒𝐘𝐑: Ce greșeli ai făcut la începutul carierei și ce sfaturi ai oferi unui alergător montan aflat la început de drum?

𝐈.𝐙.: Greșeli sunt multe, însă suprema ține de hidratare în timpul curselor. Târziu am dat importanță, făceam antrenamente de 30k la 3’45″/km fara un strop de apa sau gel. Mereu am fost autodidact, am studiat mult și am fost pasionat de metode de antrenament. Nu am avut antrenor niciodată și poate așa am învățat multe pe pielea mea. Multe lucruri le-am înțeles târziu, după 2 sezoane de alergare montană, vorbim de 2005. După aceste sezoane am realizat cât de importantă este hidratarea și alimentația in timpul curselor. In ultimii ani am antrenat destule persoane care nu dădeau așa multa importanță și au învățat . Un pahar de apa face minuni, celulele deshidratate nu ajută foarte mult.

 

𝐒𝐘𝐑: Cu o astfel de carieră impresionantă, cum reușești să îți păstrezi motivația pentru a continua sa fii competitiv?

𝐈.𝐙.: Din păcate, cu greu mă motivez după mondialul din Thailanda, ultima accidentare a “ajutat”. Până la această accidentare mereu reușeam să mă motivez cu anumite competiții, acum această scânteie a dispărut. Sunt mulți ani de disciplină, suferință și sacrificii… poate am ajuns la “final” de drum și trebuie să mă focusez doar pe antrenorat. Încă sunt competitiv pentru că Dumnezeu a fost foarte generos cu mine și am un corp care și neantrenat mă ajută mult sau antrenamentele făcute atâția ani încă mă ajută.

 

𝐒𝐘𝐑: Ce echipament consideri esențial pentru alergarea pe teren tehnic și cum îl alegi?

𝐈.𝐙.: In ziua de azi e mult mai ușor să alegi echipamentul, cu o gama așa de mare și ușor de achiziționat, dar nu pot recomanda ceva anume. Însă o importanță majoră trebuie acordată încălțămintei. Fara un control bun și siguranța unui grip bun, lucrurile se complică. Mereu caut să am stabilitate foarte bună, ajuta atunci când obosești și evita riscul de luxație la nivelul gleznelor. Amortizarea in cazul meu nu este un lucru esențial (cu 60kg nu poți cere mult), însă pentru o persoana care a depășit 75kg trebuie să fie un criteriu principal. O talpă groasa nu înseamnă și o amortizare foarte bună (tehnologia face diferența) pe termen lung, însă cu o talpă groasă se pierde control și stabilitate. Sistemul de prindere (șiret sau tip Boa) și partea superioară care trebuie să fixeze piciorul, să nu stranguleze, să lase pielea să respire/transpire pentru o bună ventilație, să nu creeze răni/bășici sunt foarte importante. Culoarea nu contează , toți se murdăresc. Culoarea contează doar la textil, depinde de anotimp și ce condiții meteo se anunță.

 

𝐒𝐘𝐑: Cum vezi evoluția alergării montane în România și ce crezi că ar putea fi îmbunătățit pentru alergători?

𝐈.𝐙.: Evoluția este una bună, însă avem multe de îmbunătățit. Norocul meu a fost că nu am activat foarte mult in România, aici organizatorii nu văd decât business și puțini fac cu pasiune. Nu zic că e rău să vezi business in astfel de evenimente, doar că trebuie să țină cont de multe lucruri când își asumă să organizeze ceva. Am avut norocul sa activez in Spania și Italia mare parte din cariera mea si am învățat că toți participanții sunt importanți. Sunt multe lucruri de punctat aici și ocupă mult spațiu/timp de citit. Însă un prim pas, ar trebui făcut un ghid/regulament care organizatorii să-l respecte și să țină cont. Vrem o țară ca afară doar că noi ne descurcăm și așa.

 

𝐒𝐘𝐑: Ce obiective sau competiții importante ai pentru viitor?

𝐈.𝐙.: Uff, sper sa pot alerga și peste 10 ani. Orientare sper sa pot face macar la nivel național și curse montane doar for fun.

 

𝐒𝐘𝐑: Stim că ești și antrenor calificat și chiar certificat pentru 2 ramuri: orientare și atletism. Fenomenul de antrenori pe alergare a luat amploare în România. Ce ai recomanda celor care sunt în căutare de un antrenor?

𝐈.𝐙.: Recomand să investigheze puțin. Eu dacă ar fi să aleg o persoană care să mă îndrume, aș alege ceva calificat. Acele diplome nu le primești fără să ai acces la niste informații care sunt foarte greu de obținut din experiență (nu cred că are rost sa vorbesc de experiență). Dacă merg la un doctor, prefer ceva cu studii și experiență, nu doar experiență. Însă asta ține foarte mult de alegerea personală, lumea acum prefera farmacistul FB sau Insta.

***

Robert Herman

Arhiva personala Ionut Ionut Alin Zinca