Interviu Andrei Poștaru

„Dacă mă întreabă lumea acum de ce alerg, i-aș dezamăgi dacă le-aș spune că nu e niciun motiv clar. Aș da din umeri și le-aș spune că de prost. :)) Lăsând gluma la o parte, alerg pentru că a devenit un obicei. E viața însăși.” ( Andrei Poștaru )

Protagonistul de astăzi de la #interviurileSYR este Andrei Postaru care la doar 27 de ani a demonstrat că entuziasmul, spontaneitatea și ambiția pot transforma o simplă pasiune într-o aventură remarcabilă. De la antrenamentele “furate” în adolescență la una dintre cele mai dure curse de anduranță din lume — Marathon Des Sables — Andrei a parcurs un drum plin de provocări, dar și de revelații. În acest interviu, ne povestește cu sinceritate, umor și multă luciditate despre ce înseamnă să alergi 250 km prin deșertul Saharei, despre limite, motivație și libertatea pe care o găsești atunci când alergarea devine parte din tine.

🔹SYR: Cine este omul Andrei Poștaru?

Andrei Postaru:  Un baiat simplu de 27 de ani cu mult entuziasm si foarte spontan. Plin de viata si gata sa isi faca de treaba daca nu face nimic. Este preietenos si calculat. Cand nu e inginer, aduna kilometri in bord, alergand.

🔹 SYR: De ce alergi? Cand si cum te-ai apucat de alergat?

A.P.: Alerg de 15 ani. Fara pauza semnificativa si inca nu m-am saturat.

Am inceput la CSS Tulcea la sectia de atletism. Am gustat din 800m si 3000m obstacole. Nu mi-a placut sa alerg prea mult. Sincer, nu mi-a placut deloc. Mereu “furam” ture de stadion la antrenamente. Am continuat din ambitie ca sa castig crosurile organizate in oras si mi-a iesit. Dupa 3 ani.

Daca ma intreaba lumea acum de ce alerg, ca si cum se asteapta sa fie acolo undeva un motiv, un tel, un premiu, o noua performanta personala, i-as dezamagi daca le-as spune ca nu e niciuna din astea. As da din umeri si le-as spune ca de prost. :)) Lasand gluma la o parte, da’ nu foarte departe, acum alerg pentru ca a devenit un obicei. Face parte din stilul de viata. E viata insasi, pentru ca ma face sa ma simt viu, imi tine corpul in miscare si mintea limpede. Si asta chiar e sanatate curata. Nu ma simt bine daca nu alerg. Si ceea ce mai face alergatul atat de molipsitor pentru mine sunt oamenii la fel de pasionati care nu fac asta doar pentru ca e cool si provocari (uneori extreme😊).

🔹 SYR: Marathon Des Sables, o cursa de care foarte putin au auzit si mai putini au curajul sa o incerce. Cum ti-a venit ideea si ce te-a motivat sa participi la aceasta cursa?

A.P. De cursa am aflat in seria “Superi oameni” pe Netflix, random, in timp ce butonam telecomanda. Instant am avut un click in cap. VREAU si eu sa fiu acolo. Cand s-au deschis inscrieriile pentru editia urmatoare am fost printre primii la inscrieri. Nu pot sa spun ca am avut o motivatie clara dar dupa inscriere am stat sa ma gandesc daca am luat o decizie buna. Multi mi-au zis ca sunt nebun si nu am ce face cu banii si viata dar nu i-am luat in seama. Am avut si sustinatori care m-au incurajat si au fost alaturi de mine pana la finish (virtual). Pot spune ca a fost demotivant cand am vazut taxa de inscriere: 3890 euro. Aceasta editie a fost prima la care puteai sa platesti in 5 rate taxa de inscriere. Lucky me!

Am facut mult research despre cursa, iar interesul a inceput sa creasca cu cat citeam mai multe despre competitie. Am descoperit si povesti WoW precum aventura lui Mauro Prosperi, tipul care s-a ratacit 10 zile prin Sahara. Raman la zicala „Ce nu te omoara, te face mai puternic“ si daca eu cred ca pot, merita sa incerc.

🔹 SYR: Cat de greu a fost din punct de vedere logistic si si financiar sa te organizezi cu participarea? Si ma refer aici de la echipament pana la partea de taxa de inscriere, transport, cazare etc.

A.P.: A fost relativ usor. Nu am avut probleme din punct de vedere logistic. Zborul, cazarile si transportul au decurs normal. Initial mi-am rezervat un zbor cu Wizz, apoi am gasitul altul mai ieftin. Le-am luat pe ambele sa am un backup si bine am facut, deoarece primul zbor a fost anulat. Am avut doar bagaj de cabina, organizatorii ne-au sfatuit sa nu avem bagaj de cala pentru ca riscam prea mult. Cazarile le-am rezervat din timp. Am stat 7 zile in concediu inainte de cursa sa vizitez Marrakech-ul. Pentru cursa, totul a fost organizat impecabil. Am avut transport asigurat din Marrakech (shuttle) cu mai multe optiuni. Eu am ales sa il iau din aeroport. Cu bus-ul am facut aprox 6 ore pana in Ouarzazate. Aici am mai stat 2 zile apoi din nou am fost transportati cu bus-ul catre start in zona de desert. La retur a fost la fel, am avut transpoortul asigurat.

Scurt rezumat financiar:

• Transport: avion tur-retur 550 euro
• Cazare: 500 euro
• Taxi ia-ma tata overall: aprox 50 euro
• Mancare: 200 euro

MDS stuff:

• Taxa 3890 euro (medalie+tricou+2 nopti cazare la final+2 bauturi la party)
• Ceas garmin enduro 3: 700 euro
• Mancare deshidratata/geluri/nuts/: 200 euro
• Creme/cutit/busola/cana/etc (lucruri mici dar esentiale): 150 euro
• Sac de dormit: 80 euro
• Trusa medicala: 30 euro
• Asics Asics GT-1000 13 GTX: 110 euro
• Rucsac MDS + recipiente apa: 100 euro
• 200 euro cash (cf. regulament)
• Lanterna frontala: 150 euro
• Dosar medical: 50 euro
• Banda velcro pt incaltaminte: am fost la 4 cizmari si toti m-au refuzat asa ca i-am facut singur. Timp de 2 saptamani in fiecare seara putin cate putin cu acul si ata apoi i-am lipit. Au iesit nota de 10. Inca rezista.

Total: 7000 euro

Bugetul se poate ajusta foarte mult in functie de preferintele echipamentului.

🔹 SYR: 250 km prin desert pe parcursul a mai multor zile. Care au fost cele mai mari provocari? Da-ne cateva detalii despre cum ai simtit (pe scurt) aceasta provocare.

A.P: Mai exact 9 zile. 2 zile pre-race cu pregatiri tehnice/medicale si 7 zile de competitie. Provocari au fost multe, dar niciodata nu am luat in considerare sa renunt. Am avut in cap ideea “cum ar fi daca” dar nu a fost ceva concret. Am reusit sa raman motivat. Ma uitam in stanga si in dreapta, iar majoritatea erau mai rau decat mine fizic/psihic si intr-un fel m-a ajutat slabiciunea lor.

Prima provocare a fost in prima zi. Am avut un rucsac de 13 kg. Dupa primii 10 km nu mai era fun. Noroc ca prima zi a fost lejera si am avut doar 21km. M-am tarat ca un melc deshidratat catre finish si am luat masuri. Tot ce nu aveam nevoie si consideram ca era extra le-am eliminat. Am ajuns la 7 kg doar cu lucrurile obligatorii si esentiale. Am renuntat la panoul solar, dulciuri extra,cafea, mancare extra, o bluza, colanti, pastilele de aprins focul (m-am limitat la 1 pastila pe zi dimineata, iar seara gaseam boscheti pentru foc). Dupa prima zi mi-am distrus umerii (2 basici mari si urate). La antrenamente nu am avut probleme, nu am crezut ca ajung la 13 kg.

Seara era destul de rece. Pe la 19:00 ma puneam pe sacul de dormit. Pe la 20:00 puneam un picior in interior, pe la 21 ambele picioare, pe la 22 trageam fermoarul, iar la 11 eram inchis complet in sac. Noaptea era rece, chiar foarte rece, iar diferentele de temperatura zi de zi nu au fost tocmai placute. Ziua am inregistrat pe ceas 48 de grade la soare. In cursa trebuia sa beau apa constant, pt ca nu iti dadeai seama cand transpiri si ma deshidratam repede.

Partea de igiena a fost provocare mare. La final de etapa cu numarul de concurs mergeam la info point si primeam un bidon de 5 litri cu apa. De aici 1.7 litri ii pastram pt cursa de a doua zi pana la urmatorul checkpoint. Mai ramaneam cu 3.3 litri pentru baut, pregatire mancare, spalat pe dinti, mai spalam tricoul, sosetele, sapca, etc si faceam si un “dus” cu ce mai ramanea. Apa era foarte limitata si fiecare picatura esentiala. Pt dus am folosit servetele deshidratate, iar hainele le spalam in sacul de gunoi cu dezinfectant pe care il furam din zona toaletelor care erau niste improvizatii. Un closet de plastic in care puneai un sac de gunoi. Nimic mai mult. Destul de impractic pentru o periaoda asa lunga.

Am vazut si scoprinioni, noroc ca noaptea erau de un albastru luminos si erau usor de evitat.

In noaptea dinaintea long stage-ului am avut o furtuna de nisip cu ploaie multa care a tinut pana dimineata. Vantul batea atat de tare incat dormeam in brate cu betele care tineau cortul sa nu il ia vantul. Facem cu schimbul la bete cu inca 2 colegi de cort. Unul din ei a adormit cu betele in brate. In noaptea aia cred ca am reusit sa atipesc maxim 2 ore. Dimineata nu stiam daca o sa ajung la finish la cat de praf eram.

Furtunile de nisip erau destul de frecvente. Am avut ochelari de inot si au fost geniali. Alte persoane aveau ochelari de ski. Mult mai buni dar prea mare greutatea.

Cu gatitul a fost challenging dimineata sa te trezesti sa faci focul sa poti avea o mancare calda. In general ne trezeam pe la 5:30 sa ne facem micul dejun, sa ne echipam, sa ne strangem lucrurile pt ca nu aveam voie sa lasam nimic in cort. Putina incalzire si porneam in grup de zombie catre linia de start.

🔹 SYR: Ai mai face o data aceasta cursa?

A.P.:  In primele 2-3 saptamani dupa finish am spus clar NU si doar dusmanii i-as trimtie acolo cu un bilet dus. Acum, retrospectiv, raspunsul este categoric DA. Iar daca voi mai ajunge acolo, mi-as dori sa nu merg singur. Experienta este prea frumoasa incat sa nu o impartasesc si cu alti prieteni. M-a consumat mai mult pregatirea decat competitia in sine dar cu siguranta o voi mai repeat in viitor, si nu doar o data, sper sa fie de mai multe ori.

🔹 SYR: Ce urmeaza dupa 250 km in desert? Ceva la Cercul Arctic?

A.P.:  6633 ultra nu e de mine, mie imi place la soare cu berea in mana. Nu sunt prieten cu gradele mici. (doar in bere). Ce urmeaza nici eu nu sunt sigur. Am niste curse pe viitor dar am nevoie de timp. Timp sa ma pregatesc. Pot spune ca urmeaza curse de marathon,ultramarathon si triathlon. In functie de cum evolueaza lucrurile si ce imi permite organismul voi alege ceva picant, unde nu se sta la rand pentru participare. Pe plan local în septembrie am rezervat în calendar BRF si Transfier unde voi face o ștafetă cu 2 prieteni.

SYR: Cum vad familia si cei apropiati “relatia” ta cu alergarea?

A.P.: Am avut mereu sustinerea celor apropiati de cand am inceput. Mereu am fost sustinut moral. Am incercat sa imi atrag prietenii in zona asta si pot spune ca am reusit partial (unii inca alearga). Majoritatea s-au obisnuit cu stilul meu de viata, iar cand le spun de un nou concurs mereu aud replica “Iar ma? Nu te-ai plictisit sa alergi. Eu nici cu masina nu merg atat“ sau „ai dat si bani“ iar altii intreaba „si cati bani ai castigat“. Mereu dezamagiti de raspunsurile mele la intrebarile lor dar mereu sustinut de prieteni in tot ceea ce fac.

SYR: Dieta specifica sau mancare haotica si clasicul “carbo loading”?

A.P.: In general incerc sa tin alimentatia sub control, sa am un raport echilibrat intre nutrienti. Mai mananc si haotic dar ma redresez repede. Clasicul carbo loading e icoana de a doua zi pentru mine. Se observa clar performanta in functie de alimentatia pre-race. Prefer pastele si pizza, iar produsele de panificatie mai putin.

🔹 SYR: Intrebarea care “chinuie” multi alergatori: stretching pre si post alergare. Care e “relatia” cu el?

 A.P.:  Ce sa vezi, ma chinuie si pe mine. Pre alergare inatotdeauna. Post alergare, nu prea. In ultima vreme am încercat sa il practic dar sincer nu i-am acordat foarte multa atentie (un exemplu prost). Nu am fost accidentat niciodata (ceva serios) a.i. nu am considerat ca fiind ceva necesar. Am avut o perioada in care faceam exercitii doar sa imi imbunatatesc felxibilitatea. Am avut rezultate foarte bune si vizibile in 3 saptamani dar am renuntat fara un motiv.

Codruta Holban

Arhiva personala Andrei Postaru